Creşterea şi dezvoltarea normală a copilului, sănătatea şi viata lui depind in cea mai mare măsură de îngrijirile ce i se dau de părinți, şi în primul rînd de mamă. Ingrijirea şi creşterea unui copil sănătos nu se pot face, desigur, după bunul simp, al mamei. Cele mai multe dintre tinerele mame, conştiente de aceasta, sint neliniştite, înfricoşate chiar, de nepriceperea lor. Alimentatia copilului, baia, chiar şi plimbarea lui în aer şi soare li se pare ceva complicat. Există însă cateva reguli, de altfel foarte simple, de igienă şi alimentare a copilului; cunoaşterea şi aplicarea lor permit ca tanărul vlăstar să crească normal şi sănătos. În cele ce urmează orice mamă poate să găsească indicatiile şi sfaturile necesare privind creşterea şi dezvoltarea copilului, în primii trei ani de viață, igiena şi alimentarea, ca şi măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor lui. Sint amintite de asemenea primele simptome de boală şi măsurile care trebuie luate pană la venirea medicului. Desigur, toate acestea nu pot înlocui sfatul competent al medicului, sfat pe care mama trebuie să îl urmeze cu încredere.
Copilul născut la termen cantăreşte între 2 900 şi 3 500 g. Fetitele au de obicei greutatea mai mică decat băieţii. Sunt şi nou-născuţi care cantăresc peste 3 500 g, pană la 4 000 g, și chiar mai mult. Lungimea variază între 49 şi 52 cm. Subponderal este nou-născutul la termen, dar cu greutatea între 2 500- 2 900 g şi lungimea între 47 şi 49 cm. Prematur este copilul născut înainte de termen. Are greutatea sub 2 500 g şi lungimea sub 47 cm. In primele 30 de zile după naştere copilul se numeşte nou-născut. În acest timp se petrec în organismul lui anumite modificări, care îi permit să se adapteze la noile condiții de viaţă şi să treacă cu bine această perioadă. Scăderea în greutate. În primele 3-4 zile nou-născutul pierde în greutate aproximativ 150-250 g (cam 5-8% din greutatea de la naştere). Din ziua a 5-a trebuie să crească zilnic cu 25-30 g, astfel încat în ziua a 8-a-a 10-a, cel mai tîrziu pană în ziua a 12-a să revină la greutatea de la naştere. Dacă nu creşte, înseamnă că este subalimentat sau bolnav.